24 Pentru că nu au împlinit judecăţile mele, ci au dispreţuit statutele mele şi au murdărit sabatele mele şi ochii lor au fost după idolii părinţilor lor.
25 Şi de asemenea eu, eu le-am dat statute care nu erau bune şi judecăţi prin care nu puteau să trăiască;
26 Şi i-am murdărit în propriile lor daruri, în aceea că ei au făcut să treacă prin foc pe toţi cei care deschid pântecele, ca să îi pustiesc ca ei să ştie că eu sunt Domnul.
27 De aceea, fiu al omului, vorbeşte casei lui Israel şi spune-le: Astfel spune Domnul Dumnezeu: Totuşi în aceasta părinţii voştri m-au blasfemiat, în aceea că fărădelege au făcut împotriva mea.
28 După ce i-am adus în ţara, pentru care îmi ridicasem mâna că le-o voi da, au văzut fiecare deal înalt şi toţi copacii stufoşi, şi acolo au adus sacrificiile lor şi acolo şi-au prezentat provocarea darului lor; acolo de asemenea şi-au pregătit aroma dulce şi acolo şi-au turnat darurile de băutură.
29 Atunci eu le-am spus: Ce este înălţimea la care mergeţi? Şi până în această zi i s-a pus numele Bama.
30 Pentru aceea spune casei lui Israel: Astfel spune Domnul Dumnezeu: Sunteţi voi murdăriţi după felul părinţilor voştri? Şi curviţi după urâciunile lor?