9 Dar am lucrat pentru numele meu, ca acesta să nu fie murdărit înaintea păgânilor, printre care ei erau, înaintea ochilor cărora m-am făcut cunoscut, scoţându-i din ţara Egiptului.
10 Pentru aceea i-am făcut să iasă din ţara Egiptului şi i-am adus în pustie.
11 Şi le-am dat statutele mele şi le-am arătat judecăţile mele, pe care dacă un om le împlineşte, va trăi în ele.
12 Mai mult, le-am dat de asemenea sabatele mele, să fie un semn între mine şi ei, ca să ştie că eu sunt Domnul care îi sfinţeşte.
13 Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva mea în pustie, nu au umblat în statutele mele şi au dispreţuit judecăţile mele, pe care, dacă un om le împlineşte, va trăi în ele; şi au murdărit sabatele mele foarte mult; atunci am spus: Îmi voi turna furia asupra lor în pustie, pentru a-i mistui.
14 Dar am lucrat pentru numele meu, ca acesta să nu fie murdărit înaintea păgânilor, înaintea ochilor cărora îi scosesem.
15 Totuşi mi-am ridicat de asemenea mâna către ei în pustie, că nu îi voi duce în ţara pe care le-am dat-o, în care curge lapte şi miere, care este gloria tuturor ţărilor;