1 Şi cuvântul Domnului a venit la mine, spunând:
2 Fiu al omului, îndreaptă-ţi faţa împotriva Ierusalimului şi picură cuvântul tău împotriva locurilor sfinte şi profeţeşte împotriva ţării lui Israel;
3 Şi spune ţării lui Israel: Astfel spune Domnul: Iată, eu sunt împotriva ta şi îmi voi scoate sabia din teacă şi voi stârpi din tine pe cel drept şi pe cel stricat.
4 Văzând atunci că voi stârpi din tine pe cel drept şi pe cel stricat, de aceea sabia mea va ieşi din teacă împotriva fiecărei făpturi de la sud până la nord;
5 Ca toată făptura să ştie că eu, Domnul, mi-am scos sabia din teacă; ea nu se va mai întoarce.
6 Suspină de aceea, tu fiu al omului, până la frângerea rărunchilor tăi şi suspină cu amărăciune înaintea ochilor lor.