8 Ai dispreţuit lucrurile mele sfinte şi ai pângărit sabatele mele.
9 În tine sunt oameni defăimători pentru a vărsa sânge; şi în tine ei mănâncă pe munţi; în mijlocul tău ei lucrează cu desfrânare.
10 În tine au descoperit ei goliciunea tatălui lor; în tine au umilit pe cea care era pusă deoparte din cauza murdăriei.
11 Şi unul a făcut urâciune cu soţia aproapelui său; şi un altul a pângărit-o cu desfrânare pe nora lui; iar un altul în tine a umilit-o pe sora sa, pe fiica tatălui său.
12 În tine au luat ei daruri pentru a vărsa sânge; ai luat camătă şi dobândă şi ai câştigat cu lăcomie de la aproapele tău prin jecmănire şi pe mine m-ai uitat, spune Domnul Dumnezeu.
13 Iată, de aceea am bătut din mâna mea la câştigul tău necinstit pe care l-ai câştigat şi la sângele tău care a fost în mijlocul tău.
14 Poate inima ta să îndure sau pot mâinile tale să fie tari, în zilele în care mă voi ocupa de tine? Eu Domnul am vorbit aceasta şi o voi face.