5 Şi voi face Raba un grajd pentru cămile şi pe amoniţi o stână pentru turme; şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul.
6 Fiindcă astfel spune Domnul Dumnezeu: Pentru că ai bătut din palme şi ai tropăit din picioare şi te-ai bucurat în inimă cu tot dispreţul împotriva ţării lui Israel;
7 Iată, de aceea îmi voi întinde mâna asupra ta şi te voi da ca pradă păgânilor; şi te voi stârpi dintre popoare şi te voi face să pieri dintre ţări; te voi nimici; şi vei cunoaşte că eu sunt Domnul.
8 Astfel spune Domnul Dumnezeu: Pentru că Moabul şi Seirul spun: Iată, casa lui Iuda este ca a tuturor păgânilor;
9 De aceea, iată, voi deschide latura Moabului dinspre cetăţi, dinspre cetăţile lui care sunt la graniţele lui, gloria ţării: Bet-Ieşimot, Baal-Meon şi Chiriataim,
10 Pentru oamenii din est, cu amoniţii şi le-o voi da lor în stăpânire, ca amoniţii să nu mai fie amintiţi printre naţiuni.
11 Şi voi face judecăţi asupra Moabului; şi ei vor cunoaşte că eu sunt Domnul.