20 Din nou, cuvântul Domnului a venit la mine, spunând:
21 Fiu al omului, îndreaptă-ţi faţa împotriva Sidonului şi profeţeşte împotriva lui,
22 Şi spune: Astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, eu sunt împotriva ta, Sidonule; şi voi fi glorificat în mijlocul tău; şi ei vor cunoaşte că eu sunt Domnul, când voi fi făcut judecăţi în el şi voi fi sfinţit în el.
23 Fiindcă voi trimite ciumă în el şi sânge pe străzile lui; şi răniţii vor cădea în mijlocul lui prin sabia care va fi asupra lui de fiecare parte; şi ei vor cunoaşte că eu sunt Domnul.
24 Şi nu va mai fi niciun spin înţepător pentru casa lui Israel, nici vreun mărăcine apăsător dintre toţi cei care sunt în jurul lor, care îi dispreţuiau; şi ei vor cunoaşte că eu sunt Domnul Dumnezeu.
25 Astfel spune Domnul Dumnezeu: După ce voi fi adunat casa lui Israel dintre popoarele între care sunt împrăştiaţi şi voi fi sfinţit în ei înaintea ochilor păgânilor, atunci vor locui în ţara lor pe care am dat-o servitorului meu Iacob.
26 Şi vor locui în ea, în siguranţă, şi vor construi case şi vor sădi vii; da, vor locui cu încredere, după ce îmi voi fi împlinit judecăţile asupra tuturor celor care îi dispreţuiesc de jur împrejurul lor; şi vor cunoaşte că eu sunt Domnul Dumnezeul lor.