11 Şi se va întâmpla în acea zi, că voi da lui Gog un loc pentru morminte în Israel, valea trecătorilor spre estul mării; şi aceasta va astupa nasurile trecătorilor; şi acolo vor îngropa pe Gog şi toată mulţimea lui; şi o vor numi Valea lui Hamon-Gog.
12 Şi şapte luni îi va îngropa casa lui Israel, ca să cureţe pământul.
13 Da, tot poporul ţării îi va îngropa; şi va fi pentru ei un renume, ziua în care voi fi glorificat, spune Domnul Dumnezeu.
14 Şi vor pune deoparte oameni care să lucreze continuu, să treacă prin ţară pentru a îngropa împreună cu trecătorii pe cei care rămân pe faţa pământului, ca să o cureţe; la sfârşitul a şapte luni vor cerceta.
15 Şi trecătorii care trec prin ţară, când vreunul vede un os de om, atunci să ridice un semn lângă el, până groparii îl vor fi îngropat în valea lui Hamon-Gog.
16 Şi de asemenea numele cetăţii va fi Hamona. Astfel vor curăţi pământul.
17 Şi tu fiu al omului, astfel spune Domnul Dumnezeu: Vorbeşte fiecărei păsări înaripate şi fiecărei fiară a câmpului: Adunaţi-vă şi veniţi; strângeţi-vă din fiecare parte la sacrificiul meu pe care îl sacrific pentru voi, un mare sacrificiu pe munţii lui Israel, ca să mâncaţi carne şi să beţi sânge.