5 Vei cădea în câmp deschis, pentru că eu am vorbit aceasta, spune Domnul Dumnezeu.
6 Şi voi trimite un foc asupra Magogului şi printre cei care locuiesc fără grijă în insule; şi vor cunoaşte că eu sunt Domnul.
7 Astfel voi face cunoscut numele meu sfânt în mijlocul poporului meu Israel; şi nu îi voi mai lăsa să pângărească numele meu sfânt; şi păgânii vor cunoaşte că eu sunt Domnul, Cel Sfânt în Israel.
8 Iată, aceasta a venit şi s-a făcut, spune Domnul Dumnezeu; aceasta este ziua despre care am vorbit.
9 Şi cei ce locuiesc în cetăţile lui Israel vor ieşi şi le vor pune pe foc, vor arde armele, deopotrivă scuturile şi platoşele, arcurile şi săgeţile şi ciomegele şi suliţele şi le vor arde cu foc şapte ani;
10 Astfel încât nu vor lua lemn de pe câmp, nici nu vor tăia din păduri, pentru că vor arde armele cu foc; şi vor prăda pe cei care i-au prădat şi vor jefui pe cei care i-au jefuit, spune Domnul Dumnezeu.
11 Şi se va întâmpla în acea zi, că voi da lui Gog un loc pentru morminte în Israel, valea trecătorilor spre estul mării; şi aceasta va astupa nasurile trecătorilor; şi acolo vor îngropa pe Gog şi toată mulţimea lui; şi o vor numi Valea lui Hamon-Gog.