22 Şi ferestrele ei şi arcele ei şi palmierii ei, erau după măsura porţii care dă spre est; şi se urcau la ea pe şapte trepte; şi arcele ei erau înaintea lor.
23 Şi poarta curţii interioare era în dreptul porţii spre nord şi spre est; şi a măsurat de la poartă la poartă o sută de coţi.
24 După aceasta m-a adus spre sud; şi iată, o poartă spre sud; şi a măsurat stâlpii ei şi arcele ei conform cu aceste măsuri.
25 Şi erau ferestre la ea şi la arcele ei de jur împrejur, ca celelalte ferestre; lungimea era de cincizeci de coţi şi lăţimea de douăzeci şi cinci de coţi.
26 Şi erau şapte trepte de urcat la ea; şi arcele ei erau înaintea lor; şi avea palmieri, unul pe partea aceasta şi altul de cealaltă parte, pe stâlpii ei.
27 Şi era o poartă în curtea interioară spre sud; şi a măsurat de la poartă la poartă spre sud o sută de coţi.
28 Şi m-a dus în curtea interioară prin poarta de la sud şi a măsurat poarta de la sud conform cu aceste măsuri;