4 Şi bărbatul mi-a spus: Fiu al omului, priveşte cu ochii tăi şi ascultă cu urechile tale şi pune-ţi inima spre tot ce îţi voi arăta; pentru ca ai fost adus aici ca să ţi le arăt; vesteşte casei lui Israel tot ce vezi.
5 Şi iată, un zid în afara casei de jur împrejur; şi în mâna bărbatului o trestie de măsurat lungă de şase coţi după cot şi de un lat de palmă; astfel el a măsurat lăţimea clădirii, o trestie; şi înălţimea, o trestie.
6 Atunci a venit la poarta care dă spre est şi a urcat pe treptele ei; şi a măsurat pragul porţii, care era o trestie în lăţime; şi pragul celălalt al porţii, şi el o trestie în lăţime.
7 Şi fiecare cămăruţă era lungă de o trestie şi lată de o trestie; şi între cămăruţe erau cinci coţi; şi pragul porţii de lângă porticul porţii din interior era de o trestie.
8 A măsurat de asemenea porticul porţii interioare, o trestie.
9 Apoi a măsurat porticul porţii, opt coţi; şi stâlpii ei, doi coţi; şi porticul porţii era spre interior.
10 Şi cămăruţele porţii spre est erau trei de o parte şi trei de cealaltă parte; toate trei erau de aceeaşi măsură; şi stâlpii aveau aceeaşi măsură de o parte şi de cealaltă.