43 Şi înăuntru erau cârlige, late de o palmă, prinse de jur împrejur; şi pe mese era carnea darului.
44 Şi în afara porţii interioare erau camerele cântăreţilor în curtea interioară, care era pe latura porţii de nord; şi faţa lor era spre sud; una de lângă poarta de la sud având faţa spre nord.
45 Şi el mi-a spus: Camera aceasta, a cărei feţe este spre sud, este pentru preoţii care păzesc sarcina casei.
46 Şi camera a cărei feţe este spre nord este pentru preoţii care păzesc sarcina altarului; aceştia sunt fiii lui Ţadoc dintre fiii lui Levi, care se apropie de Domnul, ca să îi servească.
47 Astfel, el a măsurat curtea, o sută de coţi de lungă şi o sută de coţi de lată, pătrată; şi altarul care era înaintea casei.
48 Şi m-a dus la porticul casei şi a măsurat fiecare stâlp al porticului, cinci coţi de o parte şi cinci coţi de cealaltă parte; şi lăţimea porţii era trei coţi de o parte şi trei coţi de cealaltă parte.
49 Lungimea porticului era de douăzeci de coţi şi lăţimea de unsprezece coţi; şi m-a dus la treptele pe care ei se urcau la ea; şi erau stâlpi lângă uşori, unul de o parte şi altul de cealaltă parte.