8 Şi nu aţi păzit însărcinarea lucrurilor mele sfinte; ci aţi pus păzitori ai însărcinării mele în sanctuarul meu pentru voi înşivă.
9 Astfel spune Domnul Dumnezeu: Niciun străin, necircumcis în inimă, nici necircumcis în carne, să nu intre în sanctuarul meu, din toţi străinii câţi se vor afla între copiii lui Israel.
10 Şi leviţii care s-au depărtat de mine, când Israel rătăcea, care au rătăcit de la mine după idolii lor, să îşi poarte nelegiuirea lor.
11 Totuşi ei să fie servitori în sanctuarul meu, având sarcina la porţile casei şi servind casei; ei să înjunghie ofranda arsă şi sacrificiul pentru popor şi să stea în picioare înaintea lor să le servească.
12 Pentru că ei le-au servit înaintea idolilor lor şi au făcut să cadă casa lui Israel în nelegiuire; de aceea mi-am ridicat mâna împotriva lor, spune Domnul Dumnezeu şi ei îşi vor purta nelegiuirea.
13 Şi să nu se apropie de mine, ca să îmi facă serviciul de preot, nici să nu se apropie de vreunul din lucrurile mele sfinte, în locul preasfânt; ci să îşi poarte ruşinea şi urâciunile lor pe care le-au făcut.
14 Ci îi voi face păzitori ai sarcinii casei, pentru tot serviciul ei şi pentru tot ce se va face în ea.