5 Şi douăzeci şi cinci de mii în lungime şi zece mii în lăţime să aibă de asemenea leviţii pentru ei înşişi, servitorii casei, ca stăpânire, pentru douăzeci de camere.
6 Şi să rânduiţi stăpânirii cetăţii, cinci mii în lăţime şi douăzeci şi cinci de mii în lungime, în faţa darului părţii sfinte, aceasta să fie pentru toată casa lui Israel.
7 Şi o parte să fie pentru prinţ de o parte şi de cealaltă parte a darului părţii sfinte şi a stăpânirii cetăţii, înaintea darului părţii sfinte şi înaintea stăpânirii cetăţii, din partea de vest spre vest şi din partea de est spre est; şi lungimea să fie în faţa uneia dintre părţi, de la graniţa de vest până la graniţa de est.
8 Stăpânirea lui în Israel va fi din ţară; şi prinţii mei să nu mai oprime pe poporul meu; şi ce rămâne din ţară să o dea casei lui Israel conform cu triburile lor.
9 Astfel spune Domnul Dumnezeu: Fie-vă destul, prinţi ai lui Israel; îndepărtaţi violenţa şi jaful şi faceţi judecată şi dreptate; îndepărtaţi pretenţiile voastre excesive de la poporul meu, spune Domnul Dumnezeu.
10 Să aveţi balanţe drepte şi o efă dreaptă şi un bat drept.
11 Efa şi batul să fie de aceeaşi măsură, încât batul să conţină a zecea parte dintr-un omer şi efa a zecea parte dintr-un omer, măsura lor să fie după omer.