1 După aceasta m-a dus din nou la uşa casei şi, iată, ape ieşeau de sub pragul casei spre est, pentru că faţa casei dădea spre est şi apele curgeau de sub partea dreaptă a casei, în partea de sud a altarului.
2 Apoi m-a dus pe calea porţii dinspre nord şi m-a condus împrejurul căii de afară până la poarta exterioară spre calea care dă spre est; şi, iată, curgeau ape pe partea dreaptă.
3 Şi când bărbatul care avea frânghia în mână a ieşit spre est, a măsurat o mie de coţi şi m-a trecut prin ape; apele erau până la glezne.
4 Din nou a măsurat o mie şi m-a trecut prin ape; apele erau până la genunchi. Din nou a măsurat o mie şi m-a trecut; apele erau până la coapse.
5 După aceea a măsurat o mie; şi era un râu pe care nu-l puteam trece, pentru că apele crescuseră, ape de înotat, un râu care nu putea fi trecut.
6 Şi mi-a spus: Fiu al omului, ai văzut aceasta? Apoi m-a dus şi m-a făcut să mă întorc la marginea râului.