5 După aceea a măsurat o mie; şi era un râu pe care nu-l puteam trece, pentru că apele crescuseră, ape de înotat, un râu care nu putea fi trecut.
6 Şi mi-a spus: Fiu al omului, ai văzut aceasta? Apoi m-a dus şi m-a făcut să mă întorc la marginea râului.
7 Acum, când m-am întors, iată, pe malul râului erau foarte mulţi pomi pe o parte şi pe cealaltă.
8 Apoi mi-a spus: Aceste ape ies spre ţara de est şi coboară înspre deşert şi se varsă în mare, când se vor vărsa în mare, apele se vor vindeca.
9 Şi se va întâmpla, că orice lucru care trăieşte, care se mişcă, oriunde râurile vor curge, va trăi; şi va fi o foarte mare mulţime de peşti, pentru că aceste ape vor curge până acolo, fiindcă aceştia vor fi vindecaţi; şi orice lucru, pe unde va curge râul, va trăi.
10 Şi se va întâmpla, că pescarii vor sta în picioare pe el, de la En-Ghedi chiar până la En-Eglaim; vor fi un loc pentru a întinde plase; peştii lor vor fi conform cu felul lor, ca peştii mării celei mari, peste măsură de mulţi.
11 Dar locurile ei noroioase şi mlaştinile ei nu vor fi vindecate; vor fi date pentru sare.