28 Şi lângă graniţa lui Gad, pe latura de sud spre sud; graniţa va fi de la Tamar până la apele certei în Cades şi la râul spre marea cea mare.
29 Aceasta este ţara pe care o veţi împărţi prin sorţ triburilor lui Israel ca moştenire, şi acestea sunt părţile lor, spune Domnul Dumnezeu.
30 Şi acestea sunt ieşirile cetăţii pe latura de nord, patru mii cinci sute de măsuri.
31 Şi porţile cetăţii vor fi după numele triburilor lui Israel, trei porţi spre nord: o poartă a lui Ruben, o poartă a lui Iuda, o poartă a lui Levi.
32 Şi pe latura de est, patru mii cinci sute; şi trei porţi, şi o poartă a lui Iosif, o poartă a lui Beniamin, o poartă a lui Dan.
33 Şi pe latura de sud, patru mii cinci sute măsuri; şi trei porţi, o poartă a lui Simeon, o poartă a lui Isahar, o poartă a lui Zabulon.
34 Pe latura de vest, patru mii cinci sute, cu cele trei porţi ale lor; o poartă a lui Gad, o poartă a lui Aşer, o poartă a lui Neftali.