4 Apoi să iei din nou dintre ei şi să îi arunci în mijlocul focului şi să îi arzi în foc; fiindcă din el un foc va ieşi la toată casa lui Israel.
5 Astfel spune Domnul Dumnezeu: Acesta este Ierusalimul; eu l-am pus în mijlocul naţiunilor şi al ţărilor care sunt în jurul lui.
6 Şi Ierusalimul a schimbat judecăţile mele în stricăciune mai mult decât naţiunile şi statutele mele mai mult decât ţările care sunt în jurul lui, pentru că ei au refuzat judecăţile mele şi nu au umblat în statutele mele.
7 De aceea astfel spune Domnul Dumnezeu: Pentru că aţi făcut mai mult decât naţiunile care sunt de jur împrejurul vostru şi nu aţi umblat în statutele mele, nici nu aţi ţinut judecăţile mele, nici nu aţi făcut conform cu judecăţile naţiunilor care sunt de jur împrejurul vostru;
8 De aceea astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, eu, chiar eu, sunt împotriva ta şi voi face judecăţi în mijlocul tău, înaintea vederii naţiunilor.
9 Şi voi face în tine ceea ce nu am mai făcut şi ce nu voi mai face la fel, din cauza tuturor urâciunilor tale.
10 De aceea părinţii vor mânca pe fii în mijlocul tău şi fiii vor mânca pe părinţii lor; şi eu voi face judecăţi în tine şi toată rămăşiţa ta o voi împrăştia în toate vânturile.