1 El a strigat de asemenea în urechile mele cu voce tare, spunând: Fă pe cei care au sarcina asupra cetăţii să se apropie, fiecare bărbat cu arma lui de nimicire în mâna lui.
2 Şi, iată, şase bărbaţi veneau de pe calea porţii de sus, care se află spre nord şi fiecare bărbat cu arma lui de măcel în mână; şi un bărbat printre ei era îmbrăcat în in, cu un corn cu cerneală la şoldul lui; şi ei au intrat şi au stat în picioare lângă altarul de aramă.
3 Şi gloria Dumnezeului lui Israel se ridicase de la heruvimul, deasupra căruia era, la pragul casei. Şi el a strigat la bărbatul îmbrăcat în in, care avea cornul cu cerneală la şold;
4 Şi Domnul i-a spus: Du-te prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului şi pune un semn pe frunţile oamenilor care suspină şi care strigă din cauza tuturor urâciunilor care sunt făcute în mijlocul lui.