1 În anul al doilea al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a domnit Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda.
2 El era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească şi a domnit douăzeci şi nouă de ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Ioadan a Ierusalimului.
3 Şi el a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor Domnului, totuşi nu ca David, tatăl său; a făcut conform cu toate lucrurile pe care Ioas, tatăl său, le-a făcut.
4 Totuşi înălţimile nu au fost îndepărtate, căci încă poporul sacrifica şi ardea tămâie pe înălţimi.
5 Şi s-a întâmplat, cum s-a întărit împărăţia în mâna lui, că a ucis pe servitorii lui care îl uciseseră pe tatăl său, împăratul.
6 Dar pe copiii ucigaşilor nu i-a ucis; conform cu ce este scris în cartea legii lui Moise, în care Domnul a poruncit, spunând: Părinţii să nu fie daţi la moarte pentru copii, nici copiii să nu fie daţi la moarte pentru părinţi; ci fiecare om să fie dat la moarte pentru propriul său păcat.