1 În anul al şaptesprezecelea al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.
2 Ahaz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească şi a domnit şaisprezece ani în Ierusalim şi nu a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor Domnului Dumnezeul său, precum David, tatăl său.
3 Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel, da, şi a trecut pe fiul său prin foc, conform urâciunilor păgânilor, pe care Domnul îi alungase dinaintea copiilor lui Israel.
4 Şi el a sacrificat şi a ars tămâie pe înălţimi şi pe dealuri şi sub fiecare copac verde.
5 Atunci Reţin, împăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s-au urcat la Ierusalim pentru a se război; şi au asediat pe Ahaz, dar nu au putut să îl învingă.
6 În timpul acela Reţin, împăratul Siriei, a luat înapoi Elatul pentru Siria şi i-a alungat pe iudeii din Elat; şi sirienii au venit la Elat şi au locuit acolo până în această zi.
7 Astfel, Ahaz a trimis mesageri la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, spunând: Eu sunt servitorul tău şi fiul tău, urcă şi salvează-mă din mâna împăratului Siriei şi din mâna împăratului lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea.
8 Şi Ahaz a luat argintul şi aurul care s-a găsit în casa Domnului şi în tezaurele casei împăratului şi le-a trimis ca dar împăratului Asiriei.
9 Şi împăratul Asiriei i-a dat ascultare, căci împăratul Asiriei s-a urcat împotriva Damascului şi l-a luat şi i-a dus pe locuitorii lui captivi la Chir şi l-a ucis pe Reţin.
10 Şi împăratul Ahaz a mers la Damasc să îl întâlnească Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a văzut un altar care era la Damasc; şi împăratul Ahaz a trimis preotului Urie forma altarului şi modelul lui, conform cu toată măiestria lui.
11 Şi preotul Urie a zidit un altar conform cu toate câte împăratul Ahaz trimisese din Damasc; astfel preotul Urie l-a făcut până a venit împăratul Ahaz de la Damasc.
12 Şi când împăratul a venit de la Damasc, împăratul a văzut altarul; şi împăratul s-a apropiat de altar şi a oferit pe el.
13 Şi a ars ofranda sa arsă şi darul său de mâncare şi a turnat darul său de băutură şi a stropit sângele ofrandelor sale de pace pe altar.
14 Şi a adus de asemenea altarul de aramă, care era înaintea Domnului, din faţa casei, dintre altar şi casa Domnului, şi l-a pus pe partea de nord a altarului.
15 Şi împăratul Ahaz a poruncit preotului Urie, spunând: Pe altarul cel mare să arzi ofranda arsă de dimineaţă şi darul de mâncare de seară şi sacrificiul ars al împăratului şi darul său de mâncare, cu ofranda arsă a întregului popor al ţării şi darul său de mâncare şi darurile sale de băutură; şi să stropeşti pe el tot sângele ofrandei arse şi tot sângele sacrificiului; şi altarul de aramă să fie pentru mine pentru a cere sfat prin el.
16 Astfel a făcut preotul Urie conform cu toate câte împăratul Ahaz i-a poruncit.
17 Şi împăratul Ahaz a tăiat marginile bazelor şi a îndepărtat lighenele de pe ele şi a luat jos marea de pe boii de aramă care erau dedesubtul ei şi a pus-o pe un pavaj de pietre.
18 Şi porticul pentru sabat, pe care îl construiseră în casă, şi intrarea împăratului de afară, le-a abătut de la casa Domnului din cauza împăratului Asiriei.
19 Şi restul faptelor lui Ahaz pe care le-a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda?
20 Şi Ahaz a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David; şi Ezechia, fiul său, a domnit în locul său.