1 În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început Osea, fiul lui Ela, să domnească în Samaria peste Israel; şi a domnit nouă ani.
2 Şi a făcut ce este rău înaintea ochilor Domnului, dar nu ca împăraţii lui Israel care fuseseră înaintea lui.
3 Împotriva lui s-a urcat Salmanasar, împăratul Asiriei; şi Osea a devenit servitorul lui şi i-a dăruit daruri.
4 Şi împăratul Asiriei a aflat de o uneltire a lui Osea, pentru că trimisese mesageri la So, împăratul Egiptului, şi nu adusese niciun dar împăratului Asiriei, precum făcuse an de an; de aceea împăratul Asiriei l-a închis şi l-a legat în închisoare.