18 De aceea Domnul s-a mâniat foarte tare pe Israel şi i-a îndepărtat dinaintea vederii sale; a rămas numai tribul lui Iuda.
19 Şi nici Iuda nu a ţinut poruncile Domnului Dumnezeul lor, ci au umblat în statutele lui Israel pe care ei le făcuseră.
20 Şi Domnul a respins toată sămânţa lui Israel şi i-a chinuit şi i-a dat în mâna prădătorilor, până i-a aruncat dinaintea feţei sale.
21 Pentru că a rupt pe Israel de la casa lui David; şi ei l-au făcut pe Ieroboam, fiul lui Nebat, împărat; şi Ieroboam a mânat pe Israel de la a-l urma pe Domnul şi i-a făcut să păcătuiască un mare păcat.
22 Deoarece copiii lui Israel au umblat în toate păcatele pe care Ieroboam le-a făcut; ei nu s-au depărtat de ele;
23 Până când Domnul a îndepărtat pe Israel dinaintea feţei sale, precum spusese prin toţi servitorii săi, profeţii. Astfel a fost Israel dus din propria lor ţară în Asiria până în această zi.
24 Şi împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon şi de la Cuta şi de la Ava şi de la Hamat şi de la Sefarvaim şi i-a pus în cetăţile Samariei, în locul copiilor lui Israel; şi ei au stăpânit Samaria şi au locuit în cetăţile ei.