35 Cu care Domnul făcuse un legământ şi le poruncise, spunând: Să nu vă temeţi de alţi dumnezei şi să nu vă prosternaţi lor, nici să nu le serviţi, nici să nu le sacrificaţi;
36 Ci de Domnul, care v-a scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu un braţ întins, de el să vă temeţi şi lui să vă închinaţi şi lui să îi sacrificaţi.
37 Şi statutele şi rânduielile şi legea şi porunca pe care el le-a scris pentru voi să le ţineţi pentru a le face pentru totdeauna; şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.
38 Şi legământul pe care l-am făcut cu voi să nu îl uitaţi; nici să nu vă temeţi de alţi dumnezei.
39 Ci de Domnul Dumnezeul vostru să vă temeţi; şi el vă va elibera din mâna tuturor duşmanilor voştri.
40 Totuşi ei nu au dat ascultare, ci au făcut după obiceiul lor de dinainte.
41 Astfel, aceste naţiuni se temeau şi de Domnul şi serveau şi chipurilor lor cioplite, deopotrivă copiii lor şi copiii copiilor lor; precum au făcut părinţii lor, astfel fac ei până în această zi.