5 Întoarce-te şi spune-i lui Ezechia, căpetenia poporului meu: Astfel spune Domnul Dumnezeul lui David, tatăl tău: Am auzit rugăciunea ta, am văzut lacrimile tale; iată, te voi vindeca; în a treia zi te vei urca la casa Domnului.
6 Şi voi adăuga zilelor tale cincisprezece ani; şi te voi scăpa pe tine şi această cetate din mâna împăratului Asiriei; şi voi apăra această cetate, de dragul meu şi al servitorului meu, David.
7 Şi Isaia a spus: Luaţi un amestec de smochine. Şi ei au luat şi l-au pus pe ulcer; şi el s-a vindecat.
8 Şi Ezechia i-a spus lui Isaia: Care va fi semnul că Domnul mă va vindeca şi că mă voi urca la casa Domnului a treia zi?
9 Şi Isaia a spus: Acest semn îl vei avea de la Domnul, că Domnul va face lucrul pe care l-a zis: să treacă umbra înainte zece trepte, sau să se întoarcă înapoi zece trepte?
10 Şi Ezechia a răspuns: Este un lucru uşor ca umbra să coboare zece trepte; nu, ci să se întoarcă umbra înapoi zece trepte.
11 Şi profetul Isaia a strigat către Domnul; şi el a întors zece trepte înapoi, umbra care coborâse pe treptele lui Ahaz.