10 Şi scribul Şafan i-a arătat împăratului, spunând: Preotul Hilchia mi-a dat o carte. Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.
11 Şi s-a întâmplat, când împăratul a auzit cuvintele cărţii legii, că şi-a rupt hainele.
12 Şi împăratul i-a poruncit preotului Hilchia şi lui Ahicam, fiul lui Şafan, şi lui Acbor, fiul lui Micaia, şi lui Şafan, scribul, şi lui Asaia, un servitor al împăratului, spunând:
13 Mergeţi, întrebaţi pe Domnul pentru mine şi pentru popor şi pentru tot Iuda referitor la cuvintele acestei cărţi care a fost găsită, pentru că mare este furia Domnului care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinţii noştri nu au dat ascultare cuvintelor acestei cărţi, pentru a face conform cu tot ce este scris despre noi.
14 Astfel preotul Hilchia şi Ahicam şi Acbor şi Şafan şi Asaia au mers la profetesa Hulda, soţia lui Şalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, păzitorul garderobei; (şi ea locuia în Ierusalim în şcoala profeţilor) şi au vorbit îndeaproape cu ea.
15 Şi ea le-a zis: Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Spuneţi omului care v-a trimis la mine;
16 Astfel spune Domnul: Iată, voi aduce răul asupra acestui loc şi asupra locuitorilor lui, toate cuvintele cărţii pe care împăratul lui Iuda le-a citit;