5 Şi să îi dea în mâna celor ce fac lucrarea, care au supravegherea casei Domnului; şi ei să îi dea celor ce fac lucrarea care este în casa Domnului, pentru a repara spărturile casei,
6 Tâmplarilor şi constructorilor şi pietrarilor şi pentru a cumpăra lemnărie şi piatră cioplită pentru a repara casa.
7 Totuşi nu a fost o numărătoare făcută cu ei despre banii daţi în mâna lor, căci se purtau cu credincioşie.
8 Şi Hilchia, marele preot, i-a spus lui Şafan scribul: Am găsit cartea legii în casa Domnului. Şi Hilchia i-a dat lui Şafan cartea şi el a citit-o.
9 Şi scribul Şafan a venit la împărat şi a adus din nou cuvânt împăratului şi a spus: Servitorii tăi au adunat banii care au fost găsiţi în casă şi i-au dat în mâna celor ce fac lucrarea, care au supravegherea casei Domnului.
10 Şi scribul Şafan i-a arătat împăratului, spunând: Preotul Hilchia mi-a dat o carte. Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.
11 Şi s-a întâmplat, când împăratul a auzit cuvintele cărţii legii, că şi-a rupt hainele.