7 Totuşi nu a fost o numărătoare făcută cu ei despre banii daţi în mâna lor, căci se purtau cu credincioşie.
8 Şi Hilchia, marele preot, i-a spus lui Şafan scribul: Am găsit cartea legii în casa Domnului. Şi Hilchia i-a dat lui Şafan cartea şi el a citit-o.
9 Şi scribul Şafan a venit la împărat şi a adus din nou cuvânt împăratului şi a spus: Servitorii tăi au adunat banii care au fost găsiţi în casă şi i-au dat în mâna celor ce fac lucrarea, care au supravegherea casei Domnului.
10 Şi scribul Şafan i-a arătat împăratului, spunând: Preotul Hilchia mi-a dat o carte. Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.
11 Şi s-a întâmplat, când împăratul a auzit cuvintele cărţii legii, că şi-a rupt hainele.
12 Şi împăratul i-a poruncit preotului Hilchia şi lui Ahicam, fiul lui Şafan, şi lui Acbor, fiul lui Micaia, şi lui Şafan, scribul, şi lui Asaia, un servitor al împăratului, spunând:
13 Mergeţi, întrebaţi pe Domnul pentru mine şi pentru popor şi pentru tot Iuda referitor la cuvintele acestei cărţi care a fost găsită, pentru că mare este furia Domnului care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinţii noştri nu au dat ascultare cuvintelor acestei cărţi, pentru a face conform cu tot ce este scris despre noi.