2 Şi împăratul s-a urcat la casa Domnului, şi toţi bărbaţii lui Iuda şi toţi locuitorii Ierusalimului s-au urcat cu el, şi preoţii şi profeţii şi tot poporul, deopotrivă mic şi mare; şi el a citit în urechile lor toate cuvintele cărţii legământului care se găsise în casa Domnului.
3 Şi împăratul a stat în picioare lângă un stâlp şi a făcut un legământ înaintea Domnului, de a umbla în urma Domnului şi de a păzi poruncile lui şi mărturiile lui şi statutele lui, cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor, pentru a împlini cuvintele acestui legământ care erau scrise în această carte. Şi tot poporul a stat în picioare pentru legământ.
4 Şi împăratul i-a poruncit lui Hilchia, marele preot, şi preoţilor de rangul al doilea şi păzitorilor uşii, să scoată din templul Domnului toate vasele care fuseseră făcute pentru Baal şi pentru dumbravă şi pentru toată oştirea cerului; şi le-a ars în afara Ierusalimului în câmpurile Chedronului şi a adus cenuşa lor la Betel.
5 Şi a înlăturat pe preoţii idolatri, pe care împăraţii lui Iuda îi rânduiseră să ardă tămâie pe înălţimi în cetăţile lui Iuda şi în locurile de jur împrejurul Ierusalimului; de asemenea pe cei care ardeau tămâie lui Baal, soarelui şi lunii şi planetelor şi întregii oştiri a cerului.
6 Şi el a scos dumbrava Astarteei din casa Domnului, afară din Ierusalim, la pârâul Chedron, şi a ars-o la pârâul Chedron şi a călcat-o mărunt în praf şi a aruncat praful pe mormintele copiilor poporului.
7 Şi a dărâmat casele sodomiţilor, care erau lângă casa Domnului, unde femeile ţeseau perdele pentru dumbravă.
8 Şi a adus pe toţi preoţii din cetăţile lui Iuda şi a pângărit înălţimile unde preoţii arseseră tămâie, de la Gheba la Beer-Şeba; şi a dărâmat înălţimile porţilor care erau la intrarea porţii lui Iosua, guvernatorul cetăţii, care erau la stânga unui om la poarta cetăţii.