7 Şi a dărâmat casele sodomiţilor, care erau lângă casa Domnului, unde femeile ţeseau perdele pentru dumbravă.
8 Şi a adus pe toţi preoţii din cetăţile lui Iuda şi a pângărit înălţimile unde preoţii arseseră tămâie, de la Gheba la Beer-Şeba; şi a dărâmat înălţimile porţilor care erau la intrarea porţii lui Iosua, guvernatorul cetăţii, care erau la stânga unui om la poarta cetăţii.
9 Totuşi, preoţii înălţimilor nu au urcat la altarul Domnului, în Ierusalim, ci au mâncat azima printre fraţii lor.
10 Şi el a pângărit Tofetul, care este în valea copiilor lui Hinom, ca niciun om să nu treacă pe fiul său sau pe fiica sa prin foc pentru Moloh.
11 Şi a înlăturat caii, pe care împăraţii lui Iuda îi dăduseră soarelui, la intrarea casei Domnului, lângă camera lui Netan-Melec cameristul, care era în împrejurimi, şi a ars carele soarelui cu foc.
12 Şi împăratul a dărâmat altarele care erau pe acoperişul camerei de sus a lui Ahaz, pe care împăraţii lui Iuda le făcuseră, şi altarele pe care Manase le făcuse în cele două curţi ale casei Domnului şi le-a sfărâmat de acolo şi le-a aruncat praful în pârâul Chedron.
13 Şi împăratul a pângărit înălţimile care erau în faţa Ierusalimului, care erau în dreapta muntelui stricăciunii, pe care Solomon, împăratul lui Israel, le construise pentru Astarteea, urâciunea sidonienilor, şi pentru Chemoş, urâciunea moabiţilor, şi pentru Milcom, urâciunea copiilor lui Amon.