4 Şi Meşa, împăratul Moabului, era un stăpân de oi şi a dat împăratului lui Israel o sută de mii de miei şi o sută de mii de berbeci, cu lână.
5 Dar s-a întâmplat, după ce a murit Ahab, că împăratul Moabului s-a răzvrătit împotriva împăratului lui Israel.
6 Şi împăratul Ioram a ieşit din Samaria în acelaşi timp şi a numărat tot Israelul.
7 Şi a mers şi a trimis la Iosafat, împăratul lui Iuda, spunând: Împăratul Moabului s-a răzvrătit împotriva mea, vei merge cu mine împotriva Moabului la bătălie? Iar el a spus: Mă voi urca; eu sunt precum eşti tu, poporul meu precum poporul tău şi caii mei precum caii tăi.
8 Şi a zis: Pe ce cale să ne urcăm? Iar el a răspuns: Pe calea pustiului Edomului.
9 Astfel împăratul lui Israel a mers împreună cu împăratul lui Iuda şi împăratul Edomului; şi au făcut un ocol de şapte zile de călătorie; şi nu era apă pentru oştire şi pentru vitele care îi urmau.
10 Şi împăratul lui Israel a spus: Vai, pentru că Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi împreună, pentru a-i da în mâna Moabului!