16 Şi el a zis: Cam pe timpul acesta, conform cu timpul vieţii, tu vei îmbrăţişa un fiu. Şi ea a spus: Nu, domnul meu, tu om al lui Dumnezeu, nu minţii pe roaba ta.
17 Şi femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu la acel timp pe care i-l spusese Elisei, conform cu timpul vieţii.
18 Şi când copilul a crescut, s-a întâmplat într-o zi, că a ieşit la tatăl său la secerători.
19 Şi el a spus tatălui său: Capul meu, capul meu. Iar el a zis unui tânăr: Du-l la mama lui.
20 Şi după ce l-a luat şi l-a dus la mama lui, el a şezut pe genunchii ei până la amiază şi apoi a murit.
21 Şi ea s-a urcat şi l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu şi a închis uşa după el şi a plecat.
22 Şi a chemat la ea pe soţul ei şi a spus: Trimite-mi, te rog, pe unul dintre tineri şi unul dintre măgari, ca să alerg la omul lui Dumnezeu şi să mă întorc.