12 Oamenii din cetate gem şi sufletul celui rănit ţipă; totuşi Dumnezeu nu le pune la socoteală nebunia.
13 Ei sunt dintre cei care se revoltă împotriva luminii, ei nu cunosc căile ei, nici nu locuiesc în cărările ei.
14 Ucigaşul, ridicându-se odată cu lumina, ucide pe sărac şi pe nevoiaş şi în timpul nopţii este ca un hoţ.
15 De asemenea ochiul celui adulter aşteaptă amurgul, spunând: Niciun ochi nu mă va vedea; şi îşi deghizează faţa.
16 În întuneric ei sparg casele pe care le-au însemnat pentru ei în timpul zilei; ei nu cunosc lumina.
17 Căci dimineaţa este pentru ei întocmai ca umbra morţii, dacă cineva îi cunoaşte, ei sunt în terorile umbrei morţii.
18 El este iute ca apele; partea lor este blestemată pe pământ; nu priveşte calea viilor.