Iov 38 RFB13

1 Atunci Domnul i-a răspuns lui Iov din vârtejul de vânt şi a zis:

2 Cine este acesta care întunecă sfatul prin cuvinte fără cunoaştere?

3 Încinge-ţi acum coapsele ca un bărbat; eu te voi întreba iar tu răspunde-mi.

4 Unde erai tu când aşezam temeliile pământului? Spune, dacă ai înţelegere.

5 Cine a pus măsurile acestuia, dacă ştii; sau cine a întins frânghia peste el?

6 Pe ce sunt temeliile lui legate; sau cine i-a pus piatra unghiulară a temeliei,

7 Când stelele dimineţii cântau împreună şi toţi fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie?

8 Sau cine a închis marea cu porţi, când a izbucnit, de parcă ar fi ieşit din pântece?

9 Când i-am făcut norul veşmânt şi întunericul gros faşă pentru ea,

10 Şi am spart pentru ea locul meu hotărât şi am pus drugi şi porţi,

11 Şi am spus: Până aici să vii, dar nu mai departe; şi aici să fie oprite mândrele tale valuri?

12 Ai poruncit tu dimineţii în zilele tale; și ai făcut răsăritul să îşi cunoască locul,

13 Ca să apuce marginile pământului; şi cei stricaţi să fie scuturaţi de pe el?

14 Este întors ca lutul în sigiliu; şi ei stau în picioare ca un veşmânt.

15 Şi celor răi lumina le este oprită şi braţul înalt va fi frânt.

16 Ai intrat tu în izvoarele mării? Sau te-ai plimbat în căutarea adâncului?

17 Ţi-au fost porţile morţii deschise? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?

18 Ai priceput tu lăţimea pământului? Spune dacă le cunoşti pe toate.

19 Unde este calea pe care locuieşte lumina? Şi cât despre întuneric, unde este locul lui,

20 Ca să îl duci la hotarul lui şi să cunoşti cărările spre casa lui?

21 Îl cunoşti tu, deoarece erai deja născut? Sau deoarece numărul zilelor tale este mare?

22 Ai intrat tu în tezaurele zăpezii? Sau ai văzut tu tezaurele grindinii,

23 Pe care am păstrat-o pentru timpul tulburării, pentru ziua de bătălie şi război?

24 Pe ce cale este lumina împărţită, care împrăştie vântul de est pe pământ?

25 Cine a împărţit o albie pentru torent, sau o cale pentru fulgerul tunetului,

26 Să îl facă să ploaie peste pământ, unde nu este nimeni, în pustie, în care nu este om;

27 Să sature pământul pustiit şi secătuit şi să facă mugurele verdeţii să răsară?

28 Are ploaia tată, sau cine a născut picăturile de rouă?

29 Din al cui pântece a venit gheaţa şi chiciura cerului cine a născut-o?

30 Apele sunt ascunse precum cu o piatră şi faţa adâncului este îngheţată.

31 Poţi tu lega dulcile influenţe ale Pleiadelor, sau poţi dezlega legăturile Orionului?

32 Poţi scoate Mazarotul la timpul său? Sau poţi conduce Arcturus cu fiii săi?

33 Cunoşti tu rânduielile cerului, poţi aşeza domnia lui pe pământ?

34 Îţi poţi ridica vocea până la nori, ca mulţime de ape să te acopere ?

35 Poţi trimite fulgere, ca să meargă şi să îţi spună: Iată-ne?

36 Cine a pus înţelepciune în rărunchi, sau cine a dat înţelegere inimii?

37 Cine poate număra norii în înţelepciune, sau cine poate opri burdufurile cerului,

38 Când ţărâna creşte spre împietrire şi bulgării de pământ se lipesc strâns împreună?

39 Vei vâna prada pentru leu, sau vei sătura pofta leilor tineri,

40 Când se culcă în vizuinile lor şi rămân în adăpost pentru a sta la pândă?

41 Cine se îngrijeşte să dea corbului mâncarea sa? Când puii săi strigă către Dumnezeu ei rătăcesc din lipsă de mâncare.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42