1 Elihu de asemenea a continuat şi a spus:
2 Permite-mi încă puţin şi îţi voi arăta că mai am să vorbesc pentru Dumnezeu.
3 Îmi voi aduce cunoaşterea de departe şi voi atribui dreptate Făcătorului meu.
4 Căci cu adevărat cuvintele mele nu vor fi false, cel desăvârşit în cunoaştere este cu tine.
5 Iată, Dumnezeu este puternic şi nu dispreţuieşte pe nimeni, el este puternic în tărie şi în înţelepciune.
6 El nu păstrează viaţa celui stricat, ci dă dreptate celor săraci.
7 El nu îşi ia ochii de la cei drepţi, ci ei sunt pe tron cu împăraţii; da, el îi întemeiază pentru totdeauna, iar ei sunt înălţaţi.
8 Şi dacă sunt legaţi în cătuşe şi sunt ţinuţi în funii ale nenorocirii,
9 Atunci le arată lucrarea lor şi fărădelegile lor pe care le-au întrecut.
10 El de asemenea le deschide urechea la disciplină şi le porunceşte să se întoarcă de la nelegiuire.
11 Dacă ei ascultă de el şi îl servesc, îşi vor petrece zilele în prosperitate şi anii lor în plăceri.
12 Dar dacă nu ascultă de el, vor pieri prin sabie şi vor muri fără cunoaştere.
13 Dar făţarnicii în inimă îngrămădesc furie, ei nu strigă când îi leagă.
14 Ei mor la tinereţe şi viaţa lor este printre cei necuraţi.
15 El eliberează pe cel sărac în nenorocirea lui şi le deschide urechile în oprimare.
16 Chiar aşa te-ar fi mutat dintr-un loc strâmt într-unul larg, unde nu este strâmtorare şi ceea ce ar fi pus pe masa ta ar fi plin de grăsime.
17 Dar ai împlinit judecata celui stricat, judecată şi justiţie te apucă.
18 Pentru că este furie, fereşte-te ca nu cumva el să te ia cu lovitura lui, atunci o mare răscumpărare nu te va elibera.
19 Va preţui el bogăţiile tale? Nu, nici aur, nici toate forţele tăriei.
20 Nu dori noaptea, când oamenii sunt stârpiţi din locul lor.
21 Fii atent, nu privi nelegiuirea, pentru că aceasta ai ales mai degrabă decât nenorocire.
22 Iată, Dumnezeu înalţă prin puterea sa, cine învaţă ca el?
23 Cine i-a rânduit calea sa? Sau cine poate spune: Tu ai lucrat nelegiuire?
24 Aminteşte-ţi să îi preamăreşti lucrarea, pe care oamenii o privesc.
25 Fiecare o poate vedea; omul o poate privi de departe.
26 Iată, Dumnezeu este mare şi nu îl cunoaştem, nici numărul anilor săi nu poate fi cercetat.
27 Pentru că el micşorează picăturile de apă; ele toarnă ploaie după aburul lor,
28 Pe care norii o picură şi o răspândesc abundent peste om.
29 De asemenea poate cineva înţelege răspândirile norilor, sau zgomotul tabernacolului său?
30 Iată, el întinde lumina lui peste acesta şi acoperă fundul marii.
31 Fiindcă prin ei judecă el pe oameni; el dă mâncare din abundenţă.
32 Cu nori el acoperă lumina şi îi porunceşte să nu lumineze prin norul din mijloc.
33 Tunetul lor arată despre aceasta, vitele de asemenea arată cu privire la abur.