15 De asemenea ochiul celui adulter aşteaptă amurgul, spunând: Niciun ochi nu mă va vedea; şi îşi deghizează faţa.
16 În întuneric ei sparg casele pe care le-au însemnat pentru ei în timpul zilei; ei nu cunosc lumina.
17 Căci dimineaţa este pentru ei întocmai ca umbra morţii, dacă cineva îi cunoaşte, ei sunt în terorile umbrei morţii.
18 El este iute ca apele; partea lor este blestemată pe pământ; nu priveşte calea viilor.
19 Secetă şi arşiţă mistuie apele zăpezilor; la fel mormântul celor care au păcătuit.
20 Pântecul îl va uita; viermele se va înfrupta din el; nu va mai fi amintit; şi stricăciunea va fi frântă ca un pom.
21 El se poartă rău cu cea stearpă care nu naşte şi nu face bine văduvei.