Luca 11 NTR

Învățătura lui Isus despre rugăciune

1 Într-o zi, Isus se afla într-un loc oarecare și se ruga. După ce a terminat, unul din ucenicii Lui I-a zis: – Doamne, învață-ne să ne rugăm, așa cum i-a învățat și Ioan pe ucenicii lui!

2 El le-a zis: – Când vă rugați, să ziceți astfel: „Tată, sfințească-se Numele Tău, vie Împărăția Ta!

3 Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă în fiecare zi!

4 Și ne iartă nouă păcatele noastre, pentru că și noi iertăm oricui ne este dator! Și nu ne lăsa să cădem în ispită!“

5 Apoi le-a zis: – Cine dintre voi, care are un prieten, se duce la acesta la miezul nopții să-i spună: „Prietene, împrumută-mi trei pâini,

6 pentru că a venit la mine, din călătorie, un prieten de-al meu și n-am nimic ce să-i pun înainte!“?

7 Acela i-ar răspunde dinăuntru: „Nu mă deranja; ușa este deja încuiată, iar copiii mei sunt cu mine în pat; nu mă pot ridica să-ți dau!“

8 Vă spun că, deși nu s-ar ridica să-i dea pentru că-i este prieten, totuși, ca să nu se facă de rușine, până la urmă tot se va ridica și-i va da orice are nevoie.

9 Prin urmare, vă spun: cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide!

10 Căci oricine cere primește; cel ce caută găsește, iar celui ce bate i se va deschide.

11 Cine este tatăl acela dintre voi care, atunci când fiul său îi cere un pește, să-i dea în schimb un șarpe?

12 Sau care, atunci când acesta îi cere un ou, să-i dea un scorpion?

13 Așadar, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl Care este în ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!

Isus și Beelzebub

14 Isus a scos un demon care era mut și, după ce demonul a ieșit, omul care fusese mut aînceput să vorbească, iar mulțimile se mirau.

15 Unii dintre ei însă ziceau: „El scoate demonii cu ajutorul lui Beelzebul , conducătorul demonilor!“

16 Alții, ca să-L pună la încercare, Îi cereau un semn din cer.

17 Dar Isus le cunoștea gândurile, așa că le-a zis: „Orice împărăție dezbinată împotriva ei înseși este ruinată și o casă dezbinată împotriva ei înseși se prăbușește.

18 Dacă Satan este dezbinat împotriva lui însuși, cum va dăinui împărăția lui?! Căci voi ziceți că Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul!

19 Și dacă Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul , fiii voștri cu ajutorul cui îi scot? De aceea ei vor fi judecătorii voștri!

20 Dar dacă Eu scot demonii cu degetul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi!

21 Când cel puternic, pe deplin înarmat, își păzește propria curte, bunurile lui sunt în siguranță.

22 Dar când vine unul și mai puternic și-l biruiește, îi ia toate armele pe care s-a bazat și apoi împarte prăzile.

23 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, iar cine nu adună cu Mine, risipește.

24 Când duhul necurat iese afară dintr-un om, el umblă prin locuri pustii, căutând odihnă, dar n-o găsește. Atunci își spune: «Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit!»

25 Și când vine, o găsește măturată și împodobită.

26 Atunci se duce și mai ia alte șapte duhuri, mai rele decât el, și intră și locuiesc acolo, iar starea din urmă a acelui om ajunge mai rea decât cea dintâi.“

27 În timp ce Isus spunea aceste lucruri, o femeie din mulțime și-a înălțat glasul și a zis: „Ferice de pântecele care Te-a născut și de sânii care Te-au alăptat!“

28 Dar El a zis: „Ferice mai degrabă de cei ce aud Cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc!“

Semnul profetului Iona

29 În timp ce mulțimile creșteau la număr, El a început să spună: „Această generație este o generație rea. Ea caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona.

30 Căci așa cum Iona a fost un semn pentru niniveni, tot așa va fi și Fiul Omului pentru generația aceasta.

31 Împărăteasa din sud se va scula la judecată alături de oamenii din generația aceasta și-i va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon, iar aici iată că se află Unul mai mare decât Solomon!

32 Bărbații din Ninive se vor scula la judecată alături de această generație și o vor condamna, pentru că ei s-au pocăit la predica lui Iona, iar aici iată că se află Unul mai mare decât Iona!

Felinarul trupului

33 Nimeni nu aprinde un felinar ca să-l pună într-o ascunzătoare(sau sub un oboroc), ci îl pune pe un suport, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.

34 Ochiul tău este felinarul trupului tău. Când ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină, dar când ochiul tău este rău, atunci tot trupul tău este plin de întuneric.

35 Ia seama deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric!

36 Prin urmare, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi întru totul plin de lumină, ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei.“

Vai de voi, farisei!

37 În timp ce Isus vorbea, un fariseu L-a rugat să mănânce la el. Isus a intrat și S-a așezat să mănânce.

38 Fariseul s-a mirat când a văzut că Isus nu Se spălase înainte de masă.

39 Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curățați pe dinafară paharul și farfuria, dar pe dinăuntru sunteți plini de jaf și de răutate!

40 Nesăbuiților, oare Cel Ce a făcut partea dinafară n-a făcut și partea dinăuntru?

41 Dați deci milostenie din lucrurile dinăuntru, și atunci toate vor fi curate pentru voi!

42 Dar vai de voi, fariseilor! Căci voi dați zeciuială din mentă, din rută și din orice zarzavat, dar neglijați dreptatea și dragostea lui Dumnezeu! Pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le neglijați!

43 Vai de voi, fariseilor! Căci voi iubiți să vi se dea scaunul de onoare în sinagogi și să fiți salutați în piețe!

44 Vai de voi! Căci voi sunteți ca mormintele care nu se văd și peste care oamenii umblă fără să știe!“

45 Unul dintre experții în Lege I-a zis: „Învățătorule, spunând aceste lucruri, ne insulți și pe noi!“

46 Dar El a zis: „Vai și de voi, experți în Lege! Căci îi faceți pe oameni să ducă poveri grele de purtat, dar voi nu le atingeți nici măcar cu unul din degetele voastre!

47 Vai de voi! Căci voi zidiți mormintele profeților pe care i-au ucis strămoșii voștri!

48 Prin urmare, voi sunteți martori și încuviințați faptele strămoșilor voștri, căci ei i-au ucis, iar voi le zidiți mormintele!

49 De aceea înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: «Le voi trimite profeți și apostoli, însă pe unii dintre ei îi vor ucide, iar pe alții îi vor persecuta»,

50 ca să se ceară de la această generație sângele tuturor profeților, care a fost vărsat de la întemeierea lumii

51 – de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar și Templu. Da, vă spun că va fi cerut de la generația aceasta!

52 Vai de voi, experți în Lege! Căci ați luat cu voi cheia cunoașterii; nici voi n-ați intrat și i-ați împiedicat astfel și pe cei ce intrau!“

53 Când Isus a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să-L critice cu înverșunare și să-I pună întrebări ostile despre multe lucruri,

54 uneltind împotriva Lui ca să-L prindă în cursă cu ceva ce ar putea spune.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24