11 În timp ce ascultau aceste lucruri, El a continuat prin a le spune o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu urma să se arate imediat.
12 Așadar le-a zis: „Un nobil a plecat într-o țară îndepărtată ca să preia un regat și apoi să se întoarcă.
13 I-a chemat pe zece dintre sclavii lui, le-a dat zece mine și le-a zis: «Folosiți-le în negoț până când mă întorc eu!»
14 Dar cetățenii lui îl urau și au trimis în urma lui o delegație să spună: «Nu vrem ca acest om să fie rege peste noi!»
15 La întoarcerea sa, după ce a preluat regatul, a spus să fie chemați sclavii aceia, cărora le dăduse banii, ca să afle cât au câștigat.
16 Primul a venit zicând: – Stăpâne, mina ta a mai adus încă zece mine!
17 Stăpânul i-a zis: – Bine, sclav bun! Pentru că ai fost credincios în lucruri mici, primește autoritate peste zece cetăți!