31 Dacă vă va întreba cineva: «De ce-l dezlegați?», să-i spuneți: «Domnul are nevoie de el!»“
32 Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit totul așa cum le spusese Isus.
33 În timp ce dezlegau măgărușul, stăpânii acestuia i-au întrebat: – De ce dezlegați măgărușul?
34 Ei au răspuns: – Domnul are nevoie de el!
35 Și l-au adus la Isus. Apoi și-au aruncat hainele peste măgăruș și L-au așezat pe Isus deasupra lui.
36 În timp ce El mergea, oamenii își așterneau hainele pe drum.
37 Când S-a apropiat deja de povârnișul dinspre Muntele Măslinilor, toți cei din mulțimea ucenicilor, plini de bucurie, au început să-L laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.