36 În timp ce El mergea, oamenii își așterneau hainele pe drum.
37 Când S-a apropiat deja de povârnișul dinspre Muntele Măslinilor, toți cei din mulțimea ucenicilor, plini de bucurie, au început să-L laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.
38 Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul Care vine în Numele Domnului!Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!“
39 Unii dintre fariseii din mulțime I-au zis: – Învățătorule, mustră-Ți ucenicii!
40 El a răspuns: – Vă spun că, dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga!
41 Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea.
42 El a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu în ziua aceasta lucrurile care-ți puteau aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi!