20 În același fel, după ce au mâncat, a luat paharul și a zis: „Acest pahar este Legământul cel Nou în sângele Meu, care se varsă pentru voi.
21 Dar iată că mâna trădătorului Meu este cu Mine la masă!
22 Căci într-adevăr, Fiul Omului Se duce după cum a fost hotărât, dar vai de omul acela prin care El este trădat!“
23 Ei au început să se întrebe unii pe alții cine să fie oare acela dintre ei care urmează să facă lucrul acesta.
24 Între ei s-a iscat și o ceartă cu privire la care dintre ei ar trebui să fie considerat cel mai mare.
25 Isus însă le-a zis: – Regii neamurilor stăpânesc peste ele, iar cei ce au autoritate asupra lor sunt numiți „binefăcători“.
26 Cu voi să nu fie așa! Ci cel mai mare dintre voi să devină ca cel mai mic, iar cel care conduce să fie ca cel care slujește.