28 Voi sunteți cei care ați rămas cu Mine în încercările Mele.
29 Deaceea și Eu vă ofer o împărăție, așa cum și Tatăl Meu Mi-a oferit-o Mie,
30 ca să mâncați și să beți la masa Mea, în Împărăția Mea, și să stați pe tronuri judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.
31 Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă așa cum se cerne grâul,
32 dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu ți se piardă credința. Iar când te vei întoarce, întărește-i pe frații tăi!
33 Petru I-a răspuns: – Doamne, sunt gata să merg cu Tine chiar și la închisoare și la moarte!
34 Isus i-a zis: – Îți spun, Petru, că nu va cânta cocoșul astăzi până când nu te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști!