49 Toți cunoscuții Lui, inclusiv femeile care-L însoțiseră din Galileea, stăteau la distanță și se uitau la aceste lucruri.
50 Și iată că era un om pe nume Iosif, un sfetnic în Sinedriu, om bun și drept,
51 care nu fusese de acord cu planul și acțiunea lor. Era din Arimateea, o cetate a iudeilor, și aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu.
52 Acesta a venit la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus.
53 După ce I-a dat jos trupul, L-a înfășurat într-o pânză de in și L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni.
54 Era Ziua Pregătirii și începea Sabatul.
55 Femeile, cele care veniseră împreună cu El din Galileea, s-au luat după Iosif și au văzut mormântul și cum a fost pus trupul lui Isus.