10 La fel erau și Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, confrații lui Simon. Isus i-a răspuns lui Simon: – Nu te teme! De acum înainte vei fi pescar de oameni!
11 După ce au adus bărcile la țărm, au lăsat totul și L-au urmat.
12 În timp ce Isus era într-una dintre cetăți, se afla acolo și un om plin de lepră. Când L-a văzut pe Isus, a căzut la pământ înaintea Lui și L-a rugat zicând: – Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești!
13 Isus a întins mâna, l-a atins și a zis: – Da, vreau. Fii curățit! Și imediat lepra s-a depărtat de la el.
14 Isus i-a poruncit: – Să nu spui nimănui, ci du-te, arată-te preotului și adu o jertfă pentru curățirea ta, așa cum a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.
15 Dar vestea despre El se răspândea tot mai mult, astfel că mulțimi mari de oameni se adunau să-L asculte și să fie vindecați de neputințele lor.
16 El însă se retrăgea în locuri pustii și se ruga.