24 Dar ca să știți că Fiul Omului are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele...“, și atunci i-a zis omului care era paralizat: „Ție îți spun: ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă!“
25 Și deodată el s-a ridicat înaintea lor, și-a luat patul pe care zăcuse și s-a dus acasă, slăvindu-L pe Dumnezeu.
26 Pe toți i-a cuprins uimirea și Îl slăveau pe Dumnezeu. S-au umplut de teamă și au zis: „Astăzi am văzut lucruri nemaipomenite!“
27 După toate acestea, El a ieșit afară. Isus a văzut un colector de taxe, pe nume Levi, șezând la masa unde se colectau taxele și i-a zis: „Urmează-Mă!“
28 El a lăsat totul, s-a ridicat și L-a urmat.
29 Apoi Levi a dat acasă la el un ospăț mare pentru Isus. Și o mare mulțime de colectori de taxe și de alți oaspeți stăteau la masă împreună cu ei.
30 Fariseii și cărturarii murmurau împotriva ucenicilor Lui și ziceau: „De ce mâncați și beți împreună cu colectorii de taxe și cu păcătoșii?“