19 și i-a trimis la Domnul ca să-L întrebe: „Tu ești Cel Care urma să vină sau trebuie să așteptăm pe altul?“
20 Ei au venit deci la Isus și I-au zis: – Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu ești Cel Care urma să vină sau trebuie să așteptăm pe altul?“
21 Chiar în clipa aceea Isus i-a vindecat pe mulți de boli, de chinuri și de duhuri rele și multor orbi le-a dăruit vederea.
22 Isus le-a răspuns: – Duceți-vă și spuneți-i lui Ioan ceea ce ați văzut și ați auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții sunt înviați, iar săracilor li se vestește Evanghelia.
23 Fericit este cel care nu se poticnește în Mine!
24 După ce au plecat mesagerii lui Ioan, Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt?
25 Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine fine? Iată că cei ce poartă haine deosebite și trăiesc în lux sunt în palate!