17 Au mâncat toți și s-au săturat; și s-au strâns douăsprezece coșuri cu firimiturile rămase.
18 Într-o zi, în timp ce se ruga singur deoparte, cu El fiind doar ucenicii, Isus i-a întrebat: – Cine zic mulțimile că sunt Eu?
19 Ei au răspuns: – Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții zic că un profet dintre cei din vechime a înviat.
20 – Dar voi cine ziceți că sunt Eu? i-a mai întrebat El. Petru a răspuns: – Cristosul lui Dumnezeu!
21 Însă Isus i-a avertizat și le-a poruncit să nu spună nimănui acest lucru,
22 zicând: – Fiul Omului trebuie să sufere mult și să fie respins de către bătrâni, de către conducătorii preoților și de către cărturari, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat.
23 Apoi le-a spus tuturor: – Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze!