1 Regi 1 NTR

Împrejurările întronării lui Solomon

1 Regele David îmbătrânise și acum era înaintat în vârstă. L-au acoperit cu pături, dar nu se putea încălzi.

2 Slujitorii săi i-au zis: „Să se caute pentru stăpânul nostru, regele, o tânără fecioară, care să stea înaintea regelui și care să-i fie servitoare. Ea să se culce la pieptul tău și stăpânul nostru, regele, se va încălzi.“

3 Ei au căutat în tot teritoriul lui Israel o tânără frumoasă și au găsit-o pe Abișag șunamita, pe care au adus-o la rege.

4 Tânăra era foarte frumoasă. Ea i-a devenit regelui servitoare și s-a îngrijit de el, dar regele n-a cunoscut-o.

5 Adonia, fiul Haghitei, s-a îngâmfat zicând: „Eu voi deveni rege!“ El și-a pregătit un car, călăreți și cincizeci de bărbați care alergau înaintea lui.

6 Tatăl său nu l-a mustrat niciodată, spunând: „De ce ai făcut astfel?“ El s-a născut după Absalom și era, de asemenea, foarte frumos la chip.

7 El a vorbit cu Ioab, fiul Țeruiei, și cu preotul Abiatar, iar aceștia l-au sprijinit pe Adonia.

8 Dar preotul Țadok, Benaia, fiul lui Iehoiada, profetul Natan, Șimei, Rei și vitejii lui David nu au fost de partea lui Adonia.

9 Adonia a tăiat oi, vite și viței îngrășați lângă Piatra lui Zohelet, care se află în apropiere de En-Roghel. El i-a invitat pe toți frații săi, fiii regelui, și pe toți bărbații lui Iuda, slujitorii regelui.

10 Dar pe profetul Natan, pe Benaia, pe viteji și pe Solomon, fratele său, nu i-a invitat.

11 Natan i-a spus Batșebei, mama lui Solomon: „N-ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s-a făcut rege? Stăpânul nostru David nu știe acest lucru!

12 Prin urmare, dă-mi voie să te sfătuiesc cum să-ți scapi viața, tu și fiul tău Solomon.

13 Du-te, intră la regele David și spune-i: «Stăpâne, regele meu, oare nu i-ai jurat tu însuți slujitoarei tale că Solomon, fiul meu, va domni după tine și că el va urma la tron? Atunci de ce domnește Adonia?»

14 În timp ce vei vorbi acolo cu regele, eu însumi voi veni după tine și voi întări cuvintele tale.“

15 Batșeba s-a dus în odaia regelui. Regele era foarte bătrân, iar Abișag șunamita se îngrijea de el.

16 Batșeba s-a plecat și s-a închinat înaintea regelui. – Ce dorești? a întrebat regele.

17 – Stăpânul meu, a răspuns ea, tu însuți ai jurat slujitoarei tale pe Domnul , Dumnezeul tău, spunând: „Solomon, fiul tău, va domni după mine și el va ședea pe tronul meu!“

18 Totuși, acum Adonia domnește, iar stăpânul meu, regele, nu știe acest lucru.

19 El a tăiat vite, viței îngrășați și oi în mare număr și i-a invitat pe toți fiii regelui, pe preotul Abiatar și pe Ioab, conducătorul oștirii. Dar pe Solomon, slujitorul tău, nu l-a invitat.

20 Acum, o, rege, stăpânul meu, ochii întregului Israel sunt ațintiți spre tine ca să le spui cine va urma să domnească după stăpânul meu, regele.

21 Altfel, se va întâmpla că, atunci când stăpânul meu, regele, se va culca alături de părinții săi, eu și fiul meu Solomon vom fi priviți ca niște vinovați.

22 În timp ce vorbea ea cu regele, a venit și profetul Natan.

23 L-au înștiințat pe rege că a sosit profetul Natan. Acesta a venit înaintea regelui și s-a plecat cu fața la pământ înaintea lui.

24 Natan a zis: – Stăpâne, regele meu, oare ai spus tu că Adonia va domni după tine și că el va ședea pe tronul tău?

25 Căci el a coborât astăzi, a tăiat vite, viței îngrășați și oi în mare număr și i-a invitat pe toți fiii regelui, pe conducătorii oștirii și pe preotul Abiatar. Chiar acum ei mănâncă și beau înaintea lui și strigă: „Trăiască regele Adonia!“

26 Cu toate acestea, pe mine, slujitorul tău, pe preotul Țadok, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, și pe Solomon, slujitorul tău, nu ne-a invitat.

27 Oare din porunca stăpânului meu, regele, s-a înfăptuit acest lucru? Să nu-i fi adus la cunoștință slujitorului tău cine va sta pe tronul stăpânului meu, regele, după el?

28 Regele David a zis: – Chemați-o pe Batșeba! Ea a intrat și s-a înfățișat înaintea regelui.

29 Regele a jurat zicând: – Viu este Domnul Care m-a izbăvit din fiecare necaz

30 că voi face astăzi așa cum ți-am jurat pe Domnul , Dumnezeul lui Israel, spunând: „Solomon, fiul tău, va domni după mine; el va ședea pe tron în locul meu.“

31 Batșeba s-a plecat cu fața la pământ și s-a închinat înaintea regelui. Apoi a zis: – Trăiască veșnic stăpânul meu, regele David!

32 Apoi regele David a zis : „Chemați-i pe preotul Țadok, pe profetul Natan și pe Benaia, fiul lui Iehoiada!“ Ei au venit înaintea regelui,

33 iar el le-a poruncit: – Luați-i cu voi pe slujitorii stăpânului vostru, puneți-l pe fiul meu Solomon să călărească pe catârul meu și duceți-l la Ghihon.

34 Preotul Țadok și profetul Natan să-l ungă acolo ca rege peste Israel. Să sunați din trâmbiță și să strigați: „Trăiască regele Solomon!“

35 Apoi mergeți după el. El să vină și să se urce pe tronul meu, căci el va domni în locul meu, întrucât cu privire la el am poruncit să fie conducător peste Israel și peste Iuda.

36 Benaia, fiul lui Iehoiada, i-a răspuns regelui astfel: – Amin! Așa să hotărască Domnul , Dumnezeul stăpânului meu, regele.

37 După cum Domnul a fost cu stăpânul meu, regele, tot așa să fie și cu Solomon și să-i înalțe tronul mai presus decât tronul stăpânului meu, regele David.

38 Preotul Țadok, profetul Natan, Benaia, fiul lui Iehoiada, cheretiții și peletiții au coborât, l-au pus pe Solomon să călărească pe catârul regelui David și l-au adus la Ghihon.

39 Preotul Țadok a luat cornul cu untdelemn din Cort și l-a uns pe Solomon. Apoi au sunat din trâmbiță și tot poporul a strigat: „Trăiască regele Solomon!“

40 Tot poporul s-a dus după el, cântând din fluiere și bucurându-se nespus de mult, încât se cutremura pământul de strigătul lor.

41 Adonia împreună cu toți oaspeții care erau cu el au auzit strigătul și s-au oprit din mâncat. Ioab a auzit sunetul trâmbiței și a întrebat: „De ce se aude această zarvă în cetate?“

42 În timp ce el vorbea, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Adonia i-a zis: – Vino, căci tu ești un om vrednic și aduci vești bune!

43 – Nicidecum, i-a răspuns Ionatan. Stăpânul nostru, regele David, l-a numit rege pe Solomon.

44 Regele i-a trimis cu el pe preotul Țadok, pe profetul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, pe cheretiți și pe peletiți, iar ei l-au pus să călărească pe catârul regelui.

45 Preotul Țadok și profetul Natan l-au uns rege la Ghihon și au plecat de acolo bucuroși, iar cetatea freamătă. Aceasta era zarva pe care ați auzit-o.

46 De asemenea, Solomon s-a așezat pe tronul regal.

47 Iar slujitorii regelui au venit să-l binecuvânteze pe stăpânul nostru, regele David, zicând: „Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit decât numele tău și să-i înalțe tronul mai presus decât tronul tău.“ Apoi regele s-a închinat în patul său.

48 Regele a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul , Dumnezeul lui Israel, Care mi-a dat astăzi un urmaș care să șadă pe tronul meu și pe care să-l văd cu ochii mei!“

49 Toți oaspeții care erau cu Adonia au început să tremure, s-au ridicat și fiecare a luat-o care încotro.

50 Adonia s-a temut de Solomon; s-a sculat, s-a dus la Cort și s-a prins de coarnele altarului.

51 Lui Solomon i s-a spus că Adonia se teme de el și că acesta s-a apucat de coarnele altarului, zicând: „Să-mi jure regele Solomon astăzi că nu-l va omorî pe slujitorul său cu sabia!“

52 Solomon a răspuns: „Dacă este un om vrednic, nici un fir de păr nu-i va cădea la pământ, dar, dacă se va găsi răutate în el, va muri!“

53 Regele Solomon și-a trimis oamenii ca să-l coboare de la altar, iar el a venit și s-a închinat înaintea regelui Solomon. Solomon i-a zis: „Du-te acasă!“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22