4 Când a auzit cuvântul pe care omul lui Dumnezeu îl vestise împotriva altarului din Betel, regele Ieroboam și-a întins mâna de deasupra altarului spre el și a poruncit: „Prindeți-l!“ Dar mâna pe care o întinsese spre omul lui Dumnezeu s-a uscat, astfel că nu și-a mai putut-o trage înapoi.
5 Altarul s-a despicat, iar cenușa din el s-a împrăștiat, potrivit semnului pe care omul lui Dumnezeu îl dăduse prin Cuvântul Domnului.
6 Atunci regele l-a rugat pe omul lui Dumnezeu: „Mijlocește la Domnul , Dumnezeul tău, și roagă-te pentru mine ca să-mi pot trage mâna înapoi!“ Omul lui Dumnezeu a mijlocit la Domnul , iar mâna regelui s-a refăcut și a devenit ca mai înainte.
7 Regele i-a zis omului lui Dumnezeu: – Vino cu mine acasă, înviorează-te și îți voi da un dar!
8 – Chiar dacă mi-ai da jumătate din averile tale, i-a răspuns omul lui Dumnezeu, nu voi veni cu tine, nu voi mânca pâine, nici nu voi bea apă în acest loc,
9 pentru că mi s-a poruncit prin Cuvântul Domnului : „Să nu mănânci pâine, să nu bei apă și să nu te întorci pe același drum pe care te vei duce!“
10 Astfel, el a plecat pe un alt drum și nu s-a întors pe același drum pe care venise la Betel.