13 De asemenea, chiar și pe bunica sa, Maaca, nu a mai lăsat-o să fie regină, pentru că făcuse un idol hidos al Așerei . Asa i-a sfărâmat idolul și l-a ars lângă uedul Chidron.
14 Dar înălțimile nu au fost îndepărtate, deși inima lui Asa I-a fost devotată în întregime Domnului în tot timpul vieții lui.
15 El a adus în Casa Domnului lucrurile pe care el și tatăl său le închinaseră Domnului : argintul, aurul și vasele.
16 Între Asa și Bașa, regele lui Israel, a fost război în tot timpul vieții lor.
17 Bașa, regele lui Israel, a înaintat împotriva lui Iuda. El a început să fortifice Rama, ca să nu dea voie nimănui să iasă sau să intre în teritoriul lui Asa, regele lui Iuda.
18 Asa a luat tot argintul și aurul care rămăsese în vistieriile Casei Domnului și în vistieriile palatului regelui și l-a dat slujitorilor săi. Apoi, regele Asa i-a trimis pe aceștia la Ben-Hadad, fiul lui Tab-Rimon, fiul lui Hezion, regele Aramului, care locuia în Damasc, zicându-i astfel:
19 „Să fie un legământ între mine și tine, așa cum a fost între tatăl meu și tatăl tău. Iată, îți trimit un dar de argint și de aur! Du-te deci și rupe legământul tău cu Bașa, regele lui Israel, ca el să se retragă dinaintea mea.“