24 Asa s-a culcat alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în cetatea strămoșului său David. Apoi în locul lui a domnit fiul său Iehoșafat.
25 Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, și a domnit timp de doi ani peste Israel.
26 El a făcut ce este rău înaintea Domnului și a trăit ca tatăl său; a trăit în păcatele prin care acesta îl făcuse și pe Israel să păcătuiască.
27 Bașa, fiul lui Ahia, din seminția lui Isahar, a uneltit împotriva lui și l-a ucis la Ghibeton, care aparține filistenilor, în timp ce Nadab și tot Israelul asediau Ghibetonul.
28 Bașa l-a ucis în al treilea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, și a domnit el în locul lui.
29 Când a devenit rege, Bașa a omorât toată familia lui Ieroboam; n-a lăsat pe nimeni în viață dintre cei ai lui Ieroboam, ci i-a omorât pe toți, potrivit cuvântului profețit de Domnul prin robul Său Ahia din Șilo,
30 din cauza păcatelor pe care Ieroboam le făcuse și prin care îl făcuse și pe Israel să păcătuiască mâniindu-L astfel pe Domnul , Dumnezeul lui Israel.